Consiliul de taina

Gura rea a lui Gabriel Marcel spune ca in teatru adevarul conteaza putin , doar calitatea actorilor reusesc sa-l ascunda sau sa-l releveze. Compozitia piesei noastre este simpla cat timp avem sau am avut actorii potriviti, buni sau rai , care sa o releveze.

Actul I ne propune un rocker a la Bergman dus in ispita de o Circe locala cu flori de mar paduret prin par care dantuia pe piese sprintare cu note putine. La asa inceput pana si Zappa si-ar scoate camasa: urmeaza un nou episod din Miami Vice! Ca sa intregim scena , aduce actori pestriti, boemi si dat dracu de talentati care fara repetii pun in scena piesa! Avea toate ingredientele: antiteza,valami  hollywood, sustinute de o scena solida cu actori multi si regia principala semnata mai mereu de epigoni. Sfarsitul actului , padrone fugit in lume , lasand in urma toate si cele fara` urma de tagada si discernamand, lasa sa cada o cortina grea  cu sunet  lugubru. Premiile , distinctiile obtinute intr-un timp halucinat de scurt au ramas in vitrina, insa dezolarea si praful se astern incet, incet peste amintiri. Doar stradaniile incapatanate ale directorului care a ramas pe scena tin corabia pe linia de plutire. El hotaraste scenografia, scenariul, cu un buget bine controlat de un vajnic satrap ramas sa tina buna ordine in finantele si datoriile scapate de sub control. Din diverse motive cei mai multi actori au acceptat sa ramana orchestrati de un regizor tenace si bun psiholog in acele vremuri.

Privind scena si scaunele goale amintind de Ionescu parca iti vine sa fredonezi ceva “don’t be afraid to cry at what you see/
The actors gone, there’s only you and me…”  Me? – ar raspunde ecoul iluziilor poate.Publicul mereu fuge cand simte austeritatea si saracia. Nu se pot monta spectacole mari fara mecena iar publicul de care vorbesc , cam burghez cand e vorba de alt buzunar, a fost obisnuit cu reprezentatii pe picior mare. Antractul este o buna perioada de preluare a teatrului avand timp suficient de pregatire pentru actul II, totul in mare mister, pasamite o mare surpriza pentru media si suporterii plecati in graba.

Actul II cu iz de kabuki bine temperat, intesat cu scene de Funès aduce un scenariu comic noir , misterul reverberand din toate colturile scenei.Coregrafia e parca facuta de un Hieronymus cel cu numele de corporate german, totul e ascuns si totodata totul se reveleaza. Ochiul privitorului face diferenta. Directorul teatrului trimis ca  sufleur, un Polonius in devenire, aduce o unda de speranta intre cortine. Actorii vechi si buni alungati , cativa din cei buni ramasi ca printr-o minune, altii noi , cu nume sonore , adusi ca lovituri de imagine pentru noua stagiune aducatoare de noi trofee. Un turn Babel unde banul este deocamdata ultimul impediment. Scenariile si regia par cheia catre succesul scontat, bugetul este halucinant, actorii vechi ramasi prin nush ce minune, cara pianul pana cei noi si cu nume mari isi vor intra in mana. Un Lolek&Bolek impresarial aduce in valuri actori suficienti pentru 3 companii teatrale, noul padrone dandu-le gir in alb, deocamdata. Stagiunea a inceput bine insa reprezentatiile mari vor veni abia de acum inainte, asteptate cu sufletul la gura. Publicul pare incantat cat timp se promite circul multa vreme absent, paine e suficienta la supermarket.

Mai lipseste doar ca din culise cineva sa cante incetisor: “There must be some kind of way outta here
Said the joker to the thief!” Sa fie primit!